Fotbal, politica si fonduri europene

Pentru că este un subiect de maxim interes, accesarea fondurilor europene, cu tot ce înseamnă mecanismele de absorbÅ£ie, a intrat pe lista privilegiată a domeniilor la care se pricep toÅ£i, alături de fotbal si politică. Există doi factori care stimulează aceasta efuziune de pricepere ÅŸi care atrag, precum un magnet, spirite înfierbântate ÅŸi pseudo-specialiÅŸti: banii gratis ÅŸi potenÅ£iala abilitate de manevrare a relaÅ£iei cu autorităţile.

Cauzele care generează această abordare sunt mult mai ascunse ÅŸi mai complexe. La început, ideea de a fi în Uniunea Europeana era pentru noi, românii, ca acel fruct oprit, pe care ni-l dorim cu ardoare ÅŸi pentru care trebuie să facem orice pentru a-l avea. Există o putere de realizare a dorinÅ£elor pe care alte popoare nu o au, de unde ÅŸi risipa cu care se etaleaza luxul, într-o Å£ară în care încă se mai ară manual ÅŸi în care electricitatea nu a pătruns pe toate uliÅ£ele.

Odată ajunÅŸi în elita europeană, ne-am pomenit cu o gramadă de drepturi: fonduri europene, libertatea de a circula, de a munci, de a tranzacÅ£iona, recunoaÅŸterea diplomelor ÅŸi alte lucruri cu un impact pozitiv asupra vieÅ£ii cotidiene a unui număr însemnat de persoane. Ne-am repezit asupra acestor bunătăţi înainte de a înÅ£elege că avem ÅŸi obligaÅ£ii: folosirea justificată a banilor, munca legală, schimburile comerciale la vedere, dobândirea pe merit a dovezii studiilor, etc. Cumva, a fost o miÅŸcare inerÅ£ială, iar acum, în momentul în care suntem puÅŸi să dăm seama pentru înfruptarea din bunătăţile atribuite ÅŸi revendicate, lucrurile încep sa scârÅ£âie.

Revenind la tema absorbÅ£iei fondurilor europene, principala problemă a fost faptul că nu s-a înÅ£eles foarte bine că folosirea lor trebuie să aibă impact ÅŸi nu profit, legile româneÅŸti trebuie să fie o transpunere ÅŸi armonizare a reglementărilor europene,  iar profesionalismul, priceperea ÅŸi dorinÅ£a de gestionare a acestor fonduri , trebuie să se întemeieze pe o profundă cunoaÅŸtere a mecanismului care generează alocarea lor pentru anumite nevoi.

În realitate, toată lumea a dorit să vorbească ÅŸi să se implice, mai mult sau mai puÅ£in, în această ”industrie” a fondurilor, dar foarte puÅ£ini au studiat problema în profunzime. În momentul de faţă, cel mai uÅŸor lucru este să se arunce vina pe autorităţi, ca reprezentante ale statului ÅŸi ale unui guvern care nu vrea altceva decât să pună beÅ£e în roate.

Nu doresc să fiu avocatul diavolului, nu am nici căderea, nici dispoziÅ£ia, dar automatismul acesta de evitare a responsabilităţii, în sine face rău bunului mers al mecanismului de absorbÅ£ie. E timpul să înÅ£elegem că, aÅŸa cum stau lucrurile acum, autorităţile sunt depăşite, dar înainte de a digera acest truism, iar apoi de a arunca piatra, e nevoie să facem ceva. În calea absorbÅ£iei fondurilor, o autoritate, oricare ar fi ea, oricât de mulÅ£i oameni ar avea ÅŸi oricât de pricepuÅ£i ar fi aceÅŸtia, nu poate face nimic fără un complex de măsuri integrate ÅŸi instituÅ£ii armonizate, implicate în egală măsură. Faptul că mai multe instituÅ£ii trebuie să valideze aceleaÅŸi documente ÅŸi faptul că procedurile de aplicare crează acele ”bottleneck-uri” prin bulucirea unui număr covârÅŸitor de aplicaÅ£ii într-un interval foarte scurt, generind astfel tot atâtea suprapuneri cât ÅŸi omisiuni,  determină sincope, iar sistemul per ansamblu, nu poate funcÅ£iona coerent.

Ce bine ar fi dacă studiile de fezabilitate/business planurile/analizele cost beneficiu, girate de instituÅ£ii ÅŸi persoane autorizate, nu ar mai trebui puricate la a doua ÅŸi uneori chiar a treia mână, pierzîndu-se astfel muncă ÅŸi timp preÅ£ios. Acolo unde avem un proiect făcut de arhitect, autorizat de Inspectoratul de Stat în ConstrucÅ£ii, aprobat de autoritatea locală, acolo unde am un utilaj cu specificaÅ£ii tehnice asumate ÅŸi certificate sau un studiu de fezabilitate întocmit ÅŸi atestat în condiÅ£iile legii, ce rost mai are să creez o altă instituÅ£ie care să verifice, virgulă cu virgulă, ceva pentru care altcineva este chiar mai priceput ÅŸi mai ÅŸi garantează pe deasupra? La programele de resurse umane, acolo unde intervine competenÅ£a Consiliului NaÅ£ional de Formare Profesională a AdulÅ£ilor (CNFPA) sau a AgenÅ£iei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) ce rost mai are să licitez eu serviciul de evaluare pentru o entitate care paradoxal, pentru a-ÅŸi exercita acest drept, la rândul ei trebuie să fie acreditată de una din aceste instituÅ£ii?

În ceea ce priveÅŸte procedurile de aplicare, ideea cu termen limită nu trebuie desfiinÅ£ată, dar trebuie facută o repartizare mai detaliată pe sectoare de aplicare, astfel încât, frecvenÅ£a apelurilor să fie mult mai mare, iar numărul de aplicaÅ£ii mult mai mic pe fiecare apel. Astfel, s-ar crea imaginea unor depuneri continue, dar cu rigorile unui timp determinat. Cu putere de exemplu, închipuiÅ£i-vă situaÅ£ia de până acum, la un singur apel se depun chiar ÅŸi peste 1000 de aplicaÅ£ii; numărul de funcÅ£ionari este acelaÅŸi, perioada de evaluare poate depăşi chiar ÅŸi un an. Dacă prin apel, condiÅ£iile de eligibilitate ale aplicanÅ£ilor ar determina un număr de cereri de finanÅ£are mult mai redus, dar în mai multe sesiuni, să zicem 5, acelaÅŸi număr de funcÅ£ionari s-ar ocupa într-un timp determinat de un număr mult mai mic de aplicaÅ£ii, iar după ce le-ar termina, ar trece la un nou apel. În acest fel, se poate crea un cadru robust, cu termene clare, cu Å£inte omogene ÅŸi precise ÅŸi cu un sentiment sporit de putere de gestionare a activităţii. În livadă, culegerea roadelor se face pe rânduri ÅŸi nu pe întreaga arie, dintr-o dată; cei care sunt interesaÅ£i de pere vor alege rândul perilor, cei cu mere, al merilor, prune cu pruni s.a.m.d. Uneori, reîntoarcerea la natură ÅŸi la legile ei rezolvă de la sine situaÅ£ii extrem de complicate. Păi dacă primele se coc perele, dă startul la cules de pere, apoi merele, adună merele, apoi prunele, adună prunele. Fiecare ar veni organizat, ar lua ce ar avea de luat ÅŸi ar pleca fără să se calce pe bătături cu tot satul. Este total contraperformant să-i numesc pe toÅ£i “culegători” ÅŸi să le dau drumul pe tarla să se năpustească orbeÅŸte asupra a tot ceea ce prind, nu de alta, dar amestecăm mere cu pere ÅŸi… nu e bine. În oglindă, chiar ÅŸi la evaluare ar fi mult mai eficient să am echipe de specialiÅŸti pe domenii, ar înÅ£elege mult mai clar despre ce este vorba ÅŸi ar acÅ£iona mult mai eficient, pe baza creării unor modele uniforme de evaluare (pattern), premisă a dezvoltării unor sisteme electronice de evaluare. Pentru crearea acestui cadru este necesară implicarea ÅŸi a beneficiarilor ÅŸi a consultanÅ£ilor, ceea ce este evident si dorinÅ£a, deja exprimată, a multora. Pe lângă avantajul fluidizarii activităţii, ar interveni ÅŸi avantajul creării unui sistem robust, iar capacitatea de replicare ÅŸi frecvenÅ£a de repetabilitate ar fi mult mai mare, viteza de circulaÅ£ie a fondurilor – făcînd o analogie cu politica monetară – ar creÅŸte, ceea ce ar determina ÅŸi creÅŸterea absorbÅ£iei.

În această zonă, este în primul rând o rupere a firului de comunicare între cei trei actori principali ÅŸi spun asta deoarece ghidurile solicitantului nu sunt suficient de bine proiectate, lucru imputabil autorităţilor, iar procedura de consultare publică ÅŸi de primire a feedback-ului este, de multe ori, formală. Prin închegarea acelui grup de colaborare între specialiÅŸti din rândul autorităţilor, reprezentanÅ£i ai beneficiarilor ÅŸi consultanÅ£i, încă din faza de proiectare a ghidurilor, s-ar crea avantaje certe, concretizate într-o acurateÅ£e mai mare a îndrumarelor de aplicare, o mai strânsă legatură a acestora cu situaÅ£ia reală, în condiÅ£ii de eficienţă maximă. În faza actuală, ghidurile solicitantului sunt prea “evazate”, acoperă prea mult din aria de nevoi, creîndu-se o segmentare disipată.  Avem o locomotivă obosită, care trage din greu prea multe vagoane ÅŸi în loc să triez vagoanele pe grupe de marfă ÅŸi să le expediez rapid cu locomotiva care ar face faţă mult mai uÅŸor, le Å£in legate unul de altul într-un convoi al disperării; Å£ipă ÅŸi cei care aÅŸteaptă marfa ÅŸi nu mai vine, iar când vine e deja expirată, Å£ipă ÅŸi cei care verifică, năuciÅ£i de atâtea sortimente de marfă, Å£ipă ÅŸi cei care sunt blocaÅ£i în trafic de bariere care par că nu se mai ridică niciodată… nimeni nu e mulÅ£umit.

Una din problemele celor care conduc destinele absorbÅ£iei fondurilor în România este , aÅŸa cum o denumesc cărÅ£ile de specialitate, micromanagerierea sistemului; se bagă în rezolvarea treburilor mărunte, în loc să fluidizeze sistemul prin luarea unor decizii strategice. Cazînd în această capcană, procesul devine copleÅŸitor, soluÅ£iile nu se întrevad, iar orice efort pare desprins din povestea muncii lui Sisif. O alta problemă a acestora este setarea unor obiective nerealiste sau nerelevante. De exemplu, rata de absorbÅ£ie în acest an să ajunga la 20%, pare neverosimilă, atâta timp cât până acum abia s-a reuÅŸit absorbÅ£ia a 5% în toÅ£i cei 5 ani. Oricum, o astfel de Å£intă este ÅŸi nerelevantă, deoarece creÅŸterea ratei de absorbÅ£ie sau atingerea unui anumit nivel, nu este decât rezultatul unor măsuri care, ele însele, ar trebui să fie obiectivele reale ale executivului. Nu pot să-mi propun, de exemplu, sa câÅŸtig 3.000 de Euro pe lună, dar îmi pot propune să acumulez cunoaÅŸtere, să capăt experienţă, să învăţ, astfel încât, la un moment dat să pot aplica pentru un job plătit cu suma dorită. Asta îmi aduce aminte de un stagiu de cercetare efectuat la unul din cei trei mari producători de autovehicule, din Detroit. În încercarea de a da sens acelor reÅ£ele de colaborare pentru care pledez ÅŸi eu prin intermediul Managementului CunoaÅŸterii, la una din întrunirile ad hoc ale specialiÈ™tilor în domeniul calităţii, un coleg ne-a spus povestea”Question behind the question”, iniÅ£iată ÅŸi dezvoltată de un specialsit în Management, din Denver. Pe scurt, la nivel organizaÅ£ional este greÅŸit să întreb: ”cine a facut un anumit lucru (în speţă rău)?” Corect este să întreb: ”ce pot face eu ca situaÅ£ia respectivă să se îmbunătaÅ£ească?” Deasemenea, greÅŸit este să întreb: ”de ce s-a făcut într-un fel anume?” Corect este: ”ce trebuie făcut pentru ca lucrurile să fie făcute bine?” Ideea este că normalitatea constă în a nu aÅŸtepta pe cineva să-mi ia zăpada din faÅ£a casei, dînd vina la nesfârÅŸit pe autoritatea locală ci e timpul ca eu să fac ceva.

Întâlnirea de aici, de la Bruxelles, între Premierul român ÅŸi PreÅŸedintele Comisiei Europene, a fost mai mult un gest politic, decât o întâlnire de lucru. Faptul că amărâtele de procente absorbite au căpătat apelativul de ”dureros de scăzute”, asta are impact, dar nu rezolvă nimic. Acreditarea ideii că Bruxelles-ul va face sigur o magie ca rata de absorbÅ£ie a fondurilor europene în România să crească, este destul de otrăvitoare, dacă nu demotivantă. Cu o zi înaintea acestui eveniment, am făcut o prezentare a situaÅ£iei absorbÅ£iei fondurilor europene în cadrul colectivului de cercetători ÅŸi  profesori de la Universitatea din Kent – Brussels School of International Studies. Expunerea, mai ales prin prisma clară a reprezentărilor numerice, a stârnit un viu interes, dar ÅŸi stupoare pentru aparenta situaÅ£ie fără ieÅŸire creată chiar sub privirile Comisiei Europene. Te întrebi cum de s-a tolerat până acum atâta “durere” fârâ a se lua măsuri structurale ÅŸi nu oprirea temporară a unor sume destul de mici până la soluÅ£ionarea unor probleme cu o însemnătate destul de limitată! Am revenit a doua zi, cu interviul comun al Prim-Ministrului nostru ÅŸi al PreÅŸedintelui Comisiei Europene, iar exprimarea “painfully low” a desăvârÅŸit prezentarea mea din ziua precedentă.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro