joi, 29 martie 2012

Subiectele Zilei: Marturii din infernul exploziilor de la Sighet: O femeie-mi striga Iti arde capul, iti arde capul; Harta salariilor din Romania. Cu cat au crescut anul trecut veniturile in judetul tau; Care a fost contributia evreilor la instaurarea com

Baronul Cancescu a jonglat doua milioane de euro pentru propriul interes. Aristotel Cancescu, presedintele Consiliului Judetean Brasov, mai este cercetat de DNA pentru ca a mascat vanzarea a 24 de licente radio in spatele unui SRL si nu a platit taxele la stat. ANAF a transmis DNA ca prejudiciul cauzat statului de catre firmele lui Cancescu este de 6 milioane lei, plus majorari si penalitati. Consiliul Judetean Brasov a "investit" ilegal mai bine de doua milioane de euro intr-un club privat (Societatea de Patinaj 1898), care a dat faliment intre timp. Urmare a acestui prejudiciu, Aristotel Cancescu, presedintele CJ Brasov, este cercetat de Directia Nationala Anticoruptie (DNA) pentru abuz in serviciu si delapidare. Procurorii DNA vor sa afle care au fost motivele pentru care CJ Brasov a aprobat finantarea ilegala a investitiilor intr-o cladire aflata in proprietatea unei asociatii private. Judetul Brasov a devenit membru al clubului sportiv privat "Societatea de patinaj", la sfarsitul anului 2005. Intre 2006 si 2010, Consiliul Judetean Brasov a aprobat investitii de circa 3 milioane de euro (11,5 milioane de lei) in club, atat pentru functionarea acestuia, cat si pentru lucrari de proiectare, renovare amenajare si dotare a bazei, scrie EVZ.

Harta salariilor din Romania. Cu cat au crescut anul trecut veniturile in judetul tau. Salariul mediu net era, la nivel national, in luna decembrie a anului trecut, cu 7,2% mai mare fata de aceeasi perioada a anului precedent. La nivel judetean apar insa diferente semnificative intre castigurile medii nete lunare ale angajatilor. "Diferentele pot fi generate de structura economica industriala care e posibil sa fi performat mai bine decat in 2010", a declarat pentru gandul Cristian Parvan, secretar general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR). Astfel, daca in judetul Covasna s-a inregistrat, in luna decembrie a anului 2011, cea mai mare crestere a salariului mediu net la nivel national din ultimul an, in judete precum Harghita sau Giurgiu cresterea a fost de sub 1% in acelasi interval de timp. In 2011 s-au inregistrat si scaderi ale salariului mediu net, in judete precum Gorj, Constanta si Suceava, conform datelor Institutului National de Statistica (INS), anunta Gandul.

Marturii din infernul exploziilor de la Sighet: O femeie-mi striga "Iti arde capul, iti arde capul". Loctiitorul Detasamentului de Pompieri Sighetu Marmatiei, capitan Dacian Marina-Fit, a fost externat, joi dimineata, din Spitalul de Arsi din Capitala. Joi dupa-masa, capitanul a ajuns, dupa mai bine de o luna de la cumplitele explozii care au facut 21 de vitime, acasa. Ambulanta care l-a transportat pe capitanul ranit de la Bucuresti la Sighet a facut prima oprire la sediul ISU Maramures, unde Dacian Marina-Fit a fost intampinat de colegii sai. Apoi, capitanul a fost dus la Sighetu Marmatiei, unde s-a intalnit cu pompierii detasamentului din oras. Capitanul a vorbit, joi, despre evenimentele din 18 si 19 februarie. Acesta a fost solicitat imediat dupa prima explozie. "Am ajuns acolo, iar cei de la gaz ne-au spus ca este in regula, putem intra. Urmele deflagratiei ne-au marcat. Erau haine arse, erau urme de par, erau toate daramate", si-a amintit Dacian Marina-Fit, informeaza Adevarul.

Care a fost contributia evreilor la instaurarea comunismului in Romania? Raspund Neagu Djuvara, Radu Ioanid, Lucian Boia, Liviu Rotman, Marius Oprea, Stelian Tanase. Un articol aparut in pagina de cultura a "Romaniei libere" a starnit puternice dezbateri pe forumul editiei online. Si nu ca o consecinta a subiectului prezentat - un dialog intre Gabriel Liiceanu si scriitorul evreu Amos Oz - ci datorita unei fraze inserate de autorul articolului: "in marea lor majoritate cei care au implementat comunismul in Romania au fost evrei", care a fost indelung dezbatuta de cititori. Tinand cont si de faptul ca, potrivit unui sondaj, 20% din romani cred ca "evreii au sprijinit instaurarea comunismului", RL a decis sa lanseze o dezbatere. Am vrut sa aflam cum se explica prezenta unui numar important de evrei in diversele structuri ale partidului comunist imediat dupa momentul instalarii acestuia la putere in 1945. La aceasta intrebare au raspuns: Neagu Djuvara, Radu Ioanid, Lucian Boia, Liviu Rotman, Marius Oprea, Stelian Tanase. Integral in Romania Libera.

Traseismul politic si turmentarea alegatorului. Pe scena politica romaneasca au inceput transferurile de primavara, in intimpinarea campaniei electorale pentru alegerile locale. Presedintele Consiliului Judetean Caras-Severin si prim vicepresedinte al PDL Sorin Frunzaverde si-a parasit partidul pentru a se inscrie in PNL, din partea caruia va candida pentru un nou mandat in fruntea judetului pe care il pastoreste. Intr-o conferinta de presa pe care a sustinut-o miercuri la Resita, Sorin Frunzaverde a enuntat urmatoarele motive pentru care a plecat din PDL: "haosul administrativ, vrajba politica si statul politienesc care sufoca orice comunitate si sufoca economic si Romania." Probabil pentru a puncta si mai apasat afirmatia privitoare la statul politienesc, Sorin Frunzaverde a adaugat: "Ne e frica sa mai vorbim la telefon si chiar intre noi ne e frica, sa nu fim ascultati ambiental." Afirmatia este ridicola, mai ales ca ea vine din partea unui politician care a detinut de-a lungul timpului mai multe portofolii de ministru, inclusiv pe acela de ministru al Apararii, avind in subordine cel putin un serviciu de informatii. Au rostit-o toti infractorii, toti "pestii mari" cercetati de Directia Nationala Anticoruptie sau de Parchetul General precum si aceia ale caror procese sint in curs de judecare la diferite instante, anunta Deutsche Welle.

Sefi ai Politiei facuti la "apelul bocancilor". In multe functii de conducere din cadrul MAI au ajuns, de multe ori, in locul specialistilor si a ofiterilor de cariera, comandanti nescoliti. Ultimele evenimente sangeroase in care au fost implicati poli tisti au condus , pe langa anchetele aflate in derulare, si la schimbari la varful Politiei Romane. Ministrul de Interne Gabriel Berca a promis ca va face "curatenie" printre politistii facuti "pe puncte", aflati in toate structurile ministerului. Insa lucrurile nu merg bine in cadrul Politiei Romane si pentru ca intreg aparatul de comanda s-a deprofesionalizat. In functiile de conducere, in loc sa ajunga ofiteri de cariera, in baza unor concursuri reale, in schema actuala si-au facut loc pilele politice si ofiteri care in decursul timpului au fost subofiteri, dar au ajuns azi chiar si la gradul de chestor (general - n.n.). In ultimii 20 de ani, foarte multi agenti de politie au fost admisi in corpul ofiterilor fara sa fi urmat cursurile Academiei de Politie, informeaza EVZ.

Andrei Pavel in dialog cu Cristian Tudor Popescu: "De ce nu-i lasi sa joace pentru Romania, mai Sanda? Cu ce te-a incurcat Pavel?" Cu putin timp inainte de meciul de Cupa Davis cu Olanda, tenisul romanesc se confrunta cu o situatie nemaiintalnita in istoria lui de aproape un veac: cei mai valorosi jucatori, Hanescu, Tecau, Ungur, Crivoi, Copil, refuza sa joace pentru echipa din cauza atitudinii conducerii FRT fata de ei si fata de Andrei Pavel. O discutie cu Andrei Pavel, in acest moment dificil, mi s-a parut mai mult decat necesara. (C.T. Popescu) - Andrei, dupa ce ai fost demis de conducerea FRT din functia de capitan nejucator al echipei de Cupa Davis, ai mai dori sa te implicit in tenisul din Romania? - Nu numai ca as dori sa fiu implicat in tenisul romanesc, mai ales in Cupa Davis, eu am ramas in contact cu toti jucatorii din echipa, pe care incerc sa-i incurajez cat pot mai bine ca sa reuseasca sa urce in ierarhia mondiala. Lucrez la academie cu copii si din Romania, am organizat evenimente pentru incurajarea si promovarea copiilor sa practice acest sport de pe vremea cand eram inca in tour "10 pentru Pavel", in toata Romania,cu ajutorul BRD si al dlui Tiriac. Integral in Gandul.

Hanul Manuc, ultimul caravanserai din Europa. Constantin Serban Cantacuzino, stapanul actual al hanului, povesteste cum va reda farmecul vechiului monument istoric care a fost si a ramas un simbol al Bucurestilor. Hanul Manuc (cunoscut ca Hanul lui Manuc), unul dintre cele mai vechi monumente istorice ale Bucurestiului, incearca sa-si recupereze farmecul de altadata. Dupa mai bine de doua secole de istorie, batranul stabiliment se straduieste sa-si regaseasca locul meritat in geografia culturala a Capitalei si nu numai. Cel care ii reconstruieste imaginea de ultim caravanserai din Europa (asa cum era cunoscut hanul) e Constantin Serban Cantacuzino, proprietarul monumentului istoric. "Hanul nostru apare in toate brosurile de turism international" spune urmasul Cantacuzinilor, anunta Adevarul.

Drama eroului Basarabiei, Pantelimon Halippa. Rasplata pentru rolul sau in Unirea de la 27 martie 1918 a fost inchisoarea in Sighetu Marmatiei si in Aiud, precum si deportarea in Siberia. Una dintre personalitatile care au contribuit decisiv la Unirea Transilvaniei cu Romania a fost Pantelimon Halippa, presedintele Sfatului Tarii, Parlamentul Basarabiei, care a decis Unirea cu Romania si 27 martie 1918. El era considerat un adevarat erou al Basarabiei, cu un statut asemanator cu cel al lui Iuliu Maniu in Transilvania. Pantelimon Halippa a fost luptator impotriva absolutismului tarist si a fost arestat de ultimul tar al Rusiei, Nicolae al II-lea. Apoi, dupa proclamarea Republicii, dupa prima revolutie din 1917, Pantelimon Halippa, in calitate de reprezentant al taranimii basarabene, a devenit membru al Parlamentului din Petrograd, in timpul regimului condus de social-democratul Kerenski. Pantelimon Halippa a incercat sa negocieze cu reprezentantii noului guvern al Rusiei recunoasterea autonomiei Basarabiei, insa nu a reusit. In ajunul izbucnirii Revolutiei bolsevice, Pantelimon Halippa s-a intalnit cu Lenin si cu Trotki. Lenin, care incerca sa obtina sprijinul reprezentantilor natiunilor asuprite din Rusia in incercarea de a rasturna guvernul condus de Kerenski, i-a spus lui Pantelimon Halippa ca este de acord cu proclamarea independentei tuturor natiunilor inglobate in fostul Imperiu Tarist, informeaza Romania Libera.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu